marți, 31 mai 2011

Zavorancele continua circul la televizor


Dupa ce inca de saptamana trecuta Oana si Marioara si-au adus aminte ca razboiul de uzura dintre ele trebuie sa continue, ieri am avut si primele atacuri de mahala, cu care cele doua ne obisnuisera in ultimii ani. "Este începutul sfârşitului şi nu îţi dai seama. Vei răspunde penal că îţi permiţi să spui că eu am venit cu acte false, îţi promit eu. Eşti disperată şi te comporţi atât de josnic. Puşcăria ta este să îţi iau banii. Sunt mult prea bună pentru tot ce debitezi. Eşti un diavol nerecunoscător. Ne plictiseşti", i-a spus Oanei mamei sale în cadrul show-ului lui Dan Capatos. Marioara n-a ramas nici ea datoare cuvinte grele ca: "Nebună, mare nemernică, năpârcă, handicapată mintală" i-au fost adresate de către mama ei Oanei, care, extrem de nervoasă, a adăugat că are dreptul de a-i adresa aceste jigniri tocmai pentru că "eu am făcut-o şi eu am crescut-o".
Singurul care a parut ca nu se distreaza la auzul balacarelilor a fost Dan Capatos care chiar a crezut sincer in impacarea lor. Suparat ca s-a ales praful din impacarea initiata chiar de el, a concluzionat "Mai bine îmi băgam un băţ în c...".

luni, 30 mai 2011

Vali Vijelie prins cu minciuna de anchetatori


După ce zile întregi a susţinut că a fost plecat din localitate când a avut loc “răpirea” amantei sale, Ionela Constantin, Vali Vijelie a lansat o nouă ipoteză- şoc, în timpul audierilor de la Secţia 26 Poliţie. Vali Vijelie a găsit vinovatul pentru scandalul în care a fost acuzat că a distrus o maşină şi că şi-ar fi răpit amanta. Conform manelistului, proprietarul jeepului vandalizat ar fi de vină, pentru întregul incident, deoarece ar fi vrut să-l calce cu maşina. “M-am pus în faţa lui... atunci el a vrut să mă calce cu maşina. M-am enervat rău. Pe Ionela n-am răpit-o. A mers ea cu mine, de bunăvoie..., ne-am împăcat şi asta a fost tot”, ar fi spus el anchetatorilor care se ocupă de acest caz.
Tinand cont de contradictia din declaratiile sale si având în vedere modul defectuos în care s-au făcut cercetările, mai-marii Poliţiei Capitalei au decis ca ancheta în acest caz să fie reluată.

duminică, 29 mai 2011

Maimuteanca e multumita de "ciocanelul" lui Prigoana


Adriana Bahmuteanu e tot mai atrasa de "ciocanelul" lui Prigoana. "Nu l-aş înşela niciodată pe Silviu! Probabil dacă aş face-o s-ar rupe relaţia. Nu simt nevoia să îl înşel, pentru că am acasă ciocănelul potrivit. Deci nu am nevoie de alte ciocănele. Sunt femei care îşi înşeală soţii pentru că au o necesitate fizică, deci ciocănelul de acasă nu e îndestulător", a spus Bahmu. Totusi, daca "ciocanelul" era potrivit, nu insa si "portofelul", cum ar mai fi stat treaba?

sâmbătă, 28 mai 2011

Lansare de carte cu scandal pentru Raduleasca


Jurnalistul Radu Banciu o face praf pe Mihaela Radulescu cu o zi inainte ca aceasta sa-si lanseze a 3-a carte - "Intreaba-ma orice".
“Discutam în emisiune despre fufele din showbiz şi a venit vorba de toate cele care se tot plimbă şi se laudă cu asta pe Coasta de Azur. Atunci am adus-o în discuţie pe Mihaela Rădulescu, mai ales că făceam puţin mişto de mondenii zilei şi de capacitatea fufelor de a rămâne în relaţii bune cu milionarii care le întreţin.
Aşa am ajuns să spun că nu cred că Mihaela Rădulescu poate fi o scriitoare. Părerea mea despre ea nu e una pozitivă, ea nu e un exemplu, nu are la bază nimic. Ea s-a construit frumos, dar pe nimic.
Voi aţi citit scrisoarea Mihaelei Rădulescu către Marius Tucă şi Jurnalul Naţional în original?! Când se plângea ea de această Românie imposibilă şi că ea trebuie să emigreze?! Când a făcut un fel de testament artistic plin de greşeli de ortografie? Avea cam 40 de gafe! Şi se pretindea scârbită de România, ea care acum câţiva ani era o tută, iar acum vine în ţară să facă pe marea scriitoare. Răduleasca? O golancă analfabetă care a reuşit să se caţere datorită bărbaţilor din jurul ei”, ne-a spus Radu Banciu.

vineri, 27 mai 2011

Daniela Crudu, beata crita, a aterizat in fund


Sambata trecuta, Cruduta a participat la o prezentare de moda intr-un club bucurestean, dupa care a fost invitata la petrecerea privata organizata de Madalina, prietena apropiata a Monicai Columbeanu, cu ocazia onomasticii sale. Bautura a curs din belsug, atmosfera a fost una de senzatie, iar petrecerea s-a spart abia undeva in jurul orei 03.00. Grupul manechinelor, in frunte cu asistenta lui Capatos, a decis insa sa improvizeze un after-party intr-un alt club, de aceasta data unul de manele, unde Daniela a fost din nou in centrul atentei si a primit zeci de dedicatii de la necunoscuti. Vizibil euforica, Cruduta a avut grija sa-si intretina starea cu ajutorul licorilor din pahare, a dansat neintrerupt si a ras, a ras, a ras... pana s-a dezechilibrat si a cazut in spatele unei canapele. Spre dimineata, chiar la plecare, figura s-a repetat, iar bruneta a facut din nou cunostinta cu duritatea solului, dupa ce a cazut in dreptul usii de la intrare, unde, total intamplator, se afla in trecere si un echipaj de politie. Cruduta nu este la prima isprava de genul acesta, ea prezentandu-se chiar la emisiunea 'Un show pacatos' intr-o stare mai mult decat euforica.

joi, 26 mai 2011

Bianca Dragusanu isi da importanta, apoi se pune pe plans


Bianca Dragusanu si Adrian Cristea se despart cu scandal. Intr-o inregistrare facuta cu telefonul mobil, fosta "blonda a lui Bote" este surprinsa in timp ce ii povesteste unei prietene ca se simte hartuita de fostul ei iubit. "Nu mai pot, m-a DIS-PE-RAT cu telefoanele! Imi vine sa-l sparg. 40 de mesaje, din 10 in 10 minute, 30 de telefoane. De trei zile nu-i raspund. Pe tine te-a sunat de 30 de ori, pe Tina de 20 si ceva de ori, pe Monica de 20 de ori, pe Sebi de 10 ori. Ma ia capu', nu mai pot. Normal ca am telefon secret, ce sa stie lache, maimutoiul asta, ce numere de telefon am eu?", rabufneste Bianca la un moment dat. Apoi prietena ei citeste un SMS primit de la fotbalist: "Spune-i doar sa-mi dea inelul, atat, nimic altceva. Sa spuna cati bani trebuie sa-i dau pe inel". Asistenta de la Antena innebuneste: "Ce mortii ma-sii de inel ii trebuie, ce inel? 1.800 de euro i-am zis sa-mi dea pe el. Da' de unde sa-mi dai tu bani, ma, saracie, ma? Beat e putin spus, e un butoi, putea de la un kilometru a bautura. Sa nu-l mai vad in fata ochilor!". Apoi citeste cateva mesaje de la "Print": "Raspunde la telefon, ca stau in fata blocului ca un prost!". "Dupa jumatate de ora, alt mesaj: "Lasa-mi inelul, atat". "Nu vreau, ma, sa-ti las inelul, poate vreau sa-l dau cadou". M-a sunat la 01.30, apoi la 06.00, la 06.30 din nou. Pai, hello, cat de beat, de prost, de fraier sa fii? Maxim! El foloseste pretext cacatu' asta de inel, pe care nici macar nu mai merita sa-l port, ca sa ma vada. Imi scrie SMS: "Sa-mi lasi bani, ca nu mai am, sa vin acasa". Pai, ba, miliardarule care esti, iti dau eu bani de la mine sa vii acasa? Apoi altul: "Da-mi si mie, te rog, 4 milioane, ca sa pot sa ajung la Bucuresti". Pai, da-l in mortii ma-sii! Si ultimul mesaj, dar nu cel din urma, dupa cinci minute, dupa alte 70 de mii de telefoane la care n-am raspuns: "Iti multumesc frumos. Te rog, scuza-ma pentru deranj, ai grija de tine si de sanatatea ta. Adrian". Ce fac acum? Da-l in mortii ma-sii, imi schimb numarul de telefon, ca sa nu ma mai sune. Du-te dracu', fi-r-ai al dracu' sa fii. Prostul dracului, disperatule! Vezi, indiferenta ii omoara si pe oamenii prosti", confesiune urmata de un ras isteric.
Intrebata seara de Dan Capatos de ce il desfiinteaza pe Cristea, Bianca a raspuns: "Nu ştiu de ce oamenii se grăbesc să mă judece. Sunt un om vulcanic, dacă îmi vine să râd, râd, dacă îmi vine sa plâng, plâng, dacă sunt nervoasă, înjur. Astea sunt trăirile mele, aşa sunt eu. Îmi pare rău de afirmaţiile astea (n.r. jignirile adresate lui Adrian Cristea). Îmi cer scuze faţă de el (n.r. Cristea) pentru că probabil am exagerat, mai ales că mi-a fost alături în momentele în care eram singură. Bineînţeles că îmi pare rău de reacţiile pe care le am, necontrolate".
Adica, pe sistemul "sunt putin nebun, nu ma judecati prea aspru". Si iata ca presa tabloida s-a mai ales cu un subiect de scandal. Totusi, parca prea multe stim despre Bianca Dragusanu de vreo doi ani incoace, si n-ar strica sa fie inlocuita cu o alta diva care sa fie vanata la fel de paparazzi cum este ea.

miercuri, 25 mai 2011

Oana Zavoranu - caz patologic


Se pare ca scandalul dintre Oana Zavoranu si maica-sa e departe de a se fi incheiat in urma cu o luna cum au crezut unii. Cele doua nu mai pot trai normal fiind prea obisnuite cu scandalul. Aceasta perioada nesperata de pace se vede ca le face mai mult rau decat bine, Marioara Zavoranu recunoscand ca se simte tot mai rau de la impacarea cu Oana. Nici starea de sanatate (mai ales psihica) a Oanei nu a fost excelenta in ultima luna, aceasta marturisind ca s-ar muta in America. Si pana la urma inevitabilul s-a produs: Oana i-a facut o noua plangere penala mamei sale. Aceasta nu a ramas datoare si a declarat imediat ca a crescut la piept o vipera. Cu siguranta cele doua s-au racorit acum dupa ce in sfarsit si-au reluat activitatea preferata, lupta pentru avere. N-ar strica sa fie ambele consultate de un psiholog, pentru ca este evident ca scandalul este un drog fara de care nu pot trai.

marți, 24 mai 2011

Pe Andreea Tonciu o deranjeaza nasul cand face sex oral


De frica sa nu fie parasita de Mitea, Andreea Tonciu face tot posibilul sa-l satisfaca pe acesta. Numai ca nu de fiecare data si reuseste. De exemplu este greu de crezut ca datorita nasului ei de dimensiuni mari ar putea oferi un sex oral de calitate. De aceea, Andreea trebuie sa se adapteze si sa se pozitioneze in asa fel in cat sa-si poata duce treaba la bun sfarsit. Chiar ea recunoaste intr-un interviu cat de dificil este totul: "Imi place să-i lovesc buricul lui Mitea cu fruntea în fiecare seară", marturiseste ea.

luni, 23 mai 2011

Vali Vijelie - parasit de amanta, nevasta si cu politia pe urme


Indragostit de Ionela Constantin, o tanara de 31 de ani pe care a cunoscut-o la un botez, Vali Vijelie (om insurat cu Carmen) n-a mai fost acelasi cand a aflat ca aceasta i-a dat papucii. Acesta a mers la salonul de frumusete unde lucra fata, hotarat sa se razbune. Aceasta a incercat sa fuga cu o masina, insa era prea tarziu. Vijelie a spart geamul masinii, a scos-o afara, si a bagat-o cu forta in masina lui, si dusi au fost. Proprietarul salonului a depus plangere la politie.
Mai mult, de parca aceste belele nu erau de ajuns, nevasta manelistului a declarat ca va divorta de Vali Vijelie. Aceasta i-a facut deja bagajele pe care le-a lasat in fata casei, asteptandu-l doar sa si le ridice. Se pare ca si interlopul Nutu Camataru - nasul lui Vijelie a aflat de scandalul iscat de fiul sau si i-a transmis acestuia sa-si bage mintile in cap. Vali vijelie risca acum pana la 10 ani de inchisoare.

duminică, 22 mai 2011

Pastorul american care a prezis Sfârşitul Lumii e bun de OTV



Stirea ca pastorul american care a prezis pe 21 mai 2011 Sfarsitul Lumii, a disparut, nu a surprins pe nimeni. Bărbatul a susţinut că un cutremur-gigant va face Pământul să dispară în această zi, la fix 7.000 de ani de la Potopul Biblic. El a adunat foarte mulţi oameni care l-au crezut orbeşte şi care şi-au vândut tot ce aveau şi acum regretă. Previzunea sa cu cutremurul imi aduce aminte de o seara la OTV in care Dan Diaconescu si cativa acoliti de-ai sai au asteptat o noapte intreaga sa vina un cutremur prevestit de nu mai stiu cine. In aceea noapte tensionata s-a vorbit numai de cutremur, se dadeau sfaturi pentru populatie, si toti din studio erau pregatiti sa sara sub masa lui Diaconescu la cel mai mic semn. Bineinteles au asteptat degeaba, la fel si cei de acasa care i-au crezut. Ma tot gandesc daca nu l-ar putea angaja Dan Diaconescu pe batranul pastor din SUA la el la OTV. Se vede ca batranul stie "meserie", in a convinge "prostimea" - un termen folosit de moderatorii OTV in a-i numai pe cei care ii privesc. Singura problema este ca batranul nu stie romaneste, si acum pe deasupra a mai si disparut.

sâmbătă, 21 mai 2011

Palatul lui Becali a ajuns obiectiv turistic


Reşedinţa patronului stelist din strada Aleea Alexandru a ajuns obiectiv turistic pentru vestici. Prin intermediul unei firme de voiaj, vizitatorii au avut ca punct turistic şi reşedinţa lui Gigi Becali. Aici a fost agitaţie mare, latifundiarul din Pipera şi-a luat toate măsurile pentru ca oaspeţii să nu regrete banii plătiţi pe bilet. Interesant este că majoritatea străinilor ştiau deja cine este Gigi Becali. Este posibil ca în viitor printre obictivele turistice ale pensionarilor veniţi din Europa să fie inclusă şi stâna pe care patronul Stelei o are în curtea casei din Pipera.

vineri, 20 mai 2011

Curvuta si-a dat jos chilotii in direct

Foamea de audienta ii face din nou pe antenisti sa recurga la gesturi extreme. Cei de la "Un show pacatos" nu fac nici ei exceptie. Asa se face ca au aranjat un moment de striptease in care Daniela Crudu sa-si dea jos chilotii. Momentul magic a fost stricat oarecum de un cameraman mai curios care si-a indesat camera in fundul Crudutei. Astfel telespectatorii au putut vedea ca Daniela mai purta inca o pereche de chiloti. Degeaba a simulat ea ca isi i-a inapoi chilotii in spatele canapelei lui Stoian, gafa fusese deja facuta si toti stiau deja ca mai avea o pereche pe dedesubt.

Narcisa "salbatica" s-a taiat pentru Nicolae Guta



Iata de ce au divortat Nicolae Guta si Narcisa. Nu este greu de ghicit dupa emisiunea Acces direct de ieri unde au fost prezenti amandoi si am putut afla ca manelistul Guta a trebuit sa suporte o femeie adepta a curentului emo. Narcisa avea niste taieturi de lama pe brat demne de un emo care se respecta. Cei doi au facut un adevarat show tiganesc in emisiunea Simonei Gherghe care s-a sculat de cateva ori de pe scaun si s-a indreptat spre Narcisa cu intentia clara de a-i pune mana la gura, dar s-a stapanit la timp de fiecare data. Asta este, amenda de la CNA nu mai poate fi evitata, cand inviti asemenea personaje in emisiune la o ora la care se uita si copiii.

joi, 19 mai 2011

Inca un politician roman prins la prostituate

Dintr-o interceptare telefonica a deputatului PDL - Dan Pasat, a reiesit ca acesta a apelat la serviciile unui proxenet. "Marfa" compusa din doua "fetite" l-ar fi costat pe Dan Pasat 500 de euro. Pasat l-a intrebat de mai multe ori pe proxenet daca "fetitele" sunt "finute" sau sunt "femei-snur". Dan Pasat nu este primul politician din actualul val de tineri politicieni care a fost implicat intr-un scandal cu prostituate. Anul trecut, doi deputaţi social-democraţi, Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu au fost acuzaţi că au beneficiat de serviciile unor prostituate de lux, aflate în custodia proxeneţilor Ion Valeriu Tămârjan şi Relu Cornel Costan. Procurorii DIICOT, care anchetau cazul, l-au înregistrat pe Negoiţă în timp ce negocia cu unul dintre “peşti” pentru mai multe fete ce ar fi urmat să participe la o petrecere organizată de parlamentar. Bineinteles nu le-a venit ideea sa-si dea demisia din Parlament, iar romanii vor fi in continuare reprezentati de politicieni - clienti de bordeluri.

miercuri, 18 mai 2011

Stelian Ogica acuzat de hartuire sexuala de un barbat!


Stelian Ogica este din nou in centrul unui scandal monstru. Dupa ce a fost batut mar toamna trecuta intr-un club, este acuzat de aceasta data de catre un tanar de hartuire sexuala. Florin Dumitrescu (31 de ani) sustine ca giurgiuveanul a profitat ca, la un moment dat, au impartit aceeasi camera si acelasi pat, incercand pur si simplu sa faca sex cu el. Totul s-a intamplat, povesteste tanarul, in luna februarie a acestui an, intr-o excursie la Campulung, imediat dupa un eveniment la care Ogica a fost prezentator. La distribuirea camerelor, Florin Dumitrescu s-a trezit coleg cu barbatul supranumit Spaima Loteriei. Tanarul sustine ca inca din prima seara, cand statea linistit si se uita la televizor, Ogica a inceput sa-i faca avansuri "M-am asezat la cealalta margine a patului (n.r. - Florin a explicat ca in camera era un singur pat matrimonial), dar el s-a trezit si a venit calare pe mine si a inceput sa ma pipaie, mana lui umbla ca un sarpe. M-am tras si i-am zis sa ma lase, dar el tot mormaia si tragea de mine. Pana la urma, m-a lasat in pace, dar a doua zi s-a uitat tot timpul la mine, la fundul meu si imi facea ochi dulci".
Ogica nu este prima vedeta acuzata ca ar avea alte orientari sexuale, in ciuda faptului ca e cunoscut ca un macho. Si Mihai Traistariu a avut de suferit de pe urma lui Tarky care a facut o marturie "soc" asemanatoare cu povestea aceasta, si care s-a dovedit a fi falsa. E greu de crezut ca Ogica ar fi gay, dar dupa atatia ani de parnaie nu mai poti fi sigur de nimic in privinta lui. Ce este cert este ca Florin Dumitrescu incearca sa-si faca reclama pe spatele lui Ogica, personaj mult mai cunoscut decat el.

marți, 17 mai 2011

Adrian Mititelu a fost la ghicitoare


Oare va retrograda U Craiova? Ce patesc daca nu-i returnez cele 7 milioane lui Piturca? O sa primeasca U Craiova licenta pentru viitorul sezon de Liga 1? Imi vor lua oare autoritatile locale din Craiova echipa? Care jucatori isi vor depune memorii la Liga pentru a deveni liberi de contract? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care nu-l mai lasau sa doarma noaptea pe finantatorul echipei craiovene, Adrian Mititelu. Acesta a sperat ca astrele ii pot deslusi viitorul. Astfel, a fost saptamana trecuta la Slatina, la una dintre cele mai cunoscute ghicitoare din Oltenia. Mititelu si-a expus problemele si a asteptat un raspuns favorabil in timp ce cartile se aliniau in fata lui. Doar ca proverbialul noroc la carti al lui Victor Piturca s-a vazut si de aceasta data. Din cate se pare, semnele nu au fost deloc imbucuratoare pentru patronul "Stiintei", care a iesit negru de furie dupa doar cateva predictii ale ghicitoarei. Atat de afectat a fost Adrian Mititelu de ceea ce i s-a transmis ca il asteapta, incat a plecat bolborosind si a refuzat sa mai lase vreun ban pentru serviciile ghicitoarei.

luni, 16 mai 2011

Les(Bianca) Dragusanu si-a muscat de san o prietena


Faptul ca de cateva luni incoace nu mai reprezinta nici un interes pentru presa tabloida a impins-o pe Bianca Dragusanu la gesturi extreme pentru a fi din nou remarcata. Sambata noaptea aceasta a profitat de aparitia unei masini de paparazzi si a iesit in oras impreuna cu niste prietene. La un moment dat , Bianca a dat startul unui show lesby, muscand-o chiar de san pe una dintre femei. Lucrurile nu s-au oprit aici, caci Bianca a profitat la maxim de faptul ca nu era nimeni pe strada la aceea ora tarzie si si-a continuat recitalul porno. Intr-un final obosita a plecat spre casa, dar nu inainte de a se convinge ca paparazzi au filmat si pozat tot.

duminică, 15 mai 2011

Expozitie de chiloti la Congresul PDL

Elena Udrea si Roberta Anastase sunt desigur cheia succesului lui Emil Boc in fata lui Vasile Blaga la alegerile din PDL. Si asta datorita faptului ca nu au secrete in fata electoratului. Totul se face in fata camerei de filmat, la vedere. Si iata cum stim ce culoare au avut chilotii purtati in ziua congresului de Elena Udrea si Roberta Anastase. P.S. Macar daca Robera Anastase ar fi purtat chiloti negri, sa nu iasa prea mult in evidenta...




Un nou site...penibil? Nu!



Acest site isi propune sa comenteze intr-un mod specific intamplarile penibililor zilei din Romania. Pe langa stiri penibile sau bancuri vor aparea aici si unele stiri fictive despre personaje din showbizul mioritic. Deci fiti pregatiti sa auziti cele mai penibile intamplari cu oameni din televiziune, fotbal, politica , pitipoance, cocalari si industria XXX.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | free samples without surveys